Connect-R – podcast „Împreună”

În 2010, la premiile MTV Music Awards, când a fost anunțat Cel Mai Bun Cântec al anului, Burning Love, iar numele lui fost strigat, Connect-R a urcat pe scenă. „Deși, consider că sunt un om cu cuvintele la el, nu mai știu ce să zic”, spunea atunci. După ce s-a asigurat că a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în demersul lui și că toate camerele îl au în prim-plan, a lăsat deoparte premiul și și-a desfăcut geaca de piele. Pe tricoul luat dedesubt avea scris, cu litere de tipar, „SUNT Ț*GAN”.

A făcut gestul ăsta pentru că își dorea să vadă și să știe toată lumea că e mândru că e rom, după mulți ani în care a vrut să mascheze asta.

„Am prieteni din copilărie cărora după ce am reușit să fac ceva cu muzica, le vorbeam și le spuneam: „Cel mai mult știți de ce mă bucur de treaba asta cu muzica? Mă respectă oamenii. Asta mă bucură cel mai tare”, ne-a povestit el. „Și nu înțelegeam de ce am nevoie de treaba asta. De ce pun preț pe asta? Și atunci mi-am adus aminte și de tovarășul meu care îi spunea fratelui mai mic că dacă nu adoarme de prânz, vin ț*ganii și îl fură, și de învățătoarea mea, care mă punea în ultima bancă. Și mi-am dat seama că de acolo apreciam faptul că lumea mă respectă.”

Acum, Connect-R aduce în discuție prin melodiile sale trecutul romilor. Recent, a lansat, împreună cu Johny Romano, melodia „Polițai”, un început în ceea ce privește reprezentarea istoriei comunității, o invitație în a cunoaște povestea (r)omului de lângă noi.

Despre cum a fost acea perioadă pentru el, cum a ajuns să facă muzică, dar și ce lecții îi dă acum fetiței lui (sau invers?), am povestit cu Connect-R în episodul #16 din podcastul „Împreună”, cu Gelu Duminică. Regăsiți episodul aici:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *