Marturisesc ca sunt rom

Mărturisesc că sunt rom

Etnici Anonimi

Tinerii romi refuză să își recunoască etnia din teamă, lor sau a părinților, de a fi respinși sau stigmatizați. Acesta este și unul dintre motivele pentru care datele școlilor cu privire la numărul elevilor romi nu este oficial.

@r.omuldelanganoi

UPDATE: În luna iunie am dat startul provocării virtuale „Etnicii Anonimi” pe platformele noastre de Facebook, Instagram și TikTok, prin intermediul colegei noastre, Violeta Neagu. Violeta era în anul I de facultate când, imediat după ce se afișaseră notele unui examen, cum pe avizier numele studenților și datele personale erau pe atunci publice (inclusiv cine ocupa sau nu un loc social ori rezervat pentru romi) și-a văzut colegele dându-și coate și șoptind că nu se așteptau de la ea să fie de etnie romă. În momentul în care a văzut reacția colegelor ei, nu a știut cum să reacționeze sau ce să le răspundă. Singurul lucru pe care a putut să-l facă atunci a fost să rămână tăcută.

Prin povestea Violetei, i-am provocat și pe ceilalți să-și spună povestea pentru a da voce poveștilor în care ne-am simțit „mici” în ochii celorlalți, din cauza etniei. Fie că s-a întâmplat să asiste la discursuri negative despre romi, care au lăsat răni, fie că s-a întâmplat să nu aibă curaj să ia atitudine, fie că s-a întâmplat să li se spună des că ar fi mai bine să nu-și recunoască etnia (pentru că ar aduce și mai multă suferință și stigmă). Prin intermediul acestei provocări, ne-am dorit să demontăm etichetele și prejudecățile cu privire la comunitatea romă, ne-am dorit să creăm spațiu pentru poveștile romilor învingători și să începem să ne dăm jos măștile împreună.

Provocării noastre, căreia i-a dat startul Violeta, s-au alăturat alți nouă etnici, care au descris experiențele lor personale cu discriminarea și care și-au provocat la rândul lor comunitățile să-și împărtășească poveștile online.

***

Faptul că nu există un mediu promotor al incluziunii în școli și al identificării motivelor de recunoaștere etnică, refuzul asocierii cu etnia romă se propagă cu ușurință în interiorul comunității, descurajând alți tineri să se declare romi la rândul lor.

Rezultatul acestei activități va contribui la creșterea nivelului de conștientizare asupra drepturilor omului și tratamentului egal.