𝐂𝐞𝐥 𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐌-𝐚 𝐅𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐎𝐦

Crina Mureșanu, asistent social principal la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, alături de fiul ei, Albert

„Persoana cea mai importantă și viața mea este Albert, Cel Care M-a Făcut Om și mă bucur să vorbesc oricând despre faptul că este copleșitor să am recunoștință pentru umăr lângă umăr. Știți, el e de mult mai înalt decât mine… și acum râd despre faptul că atunci când în cartier a fost implicat pe nedrept într-o dispută cu niște băieți necunoscuți, eu i-am spus: “Zi-mi mie unde sunt!?!”. Râd și acum de privirea lui și răspunsul: „Sunt mai înalți ca tine!…”. Sentimentul de protecție din partea familiei pentru el consider că am reușit să îl fac simțit, cum și eu m-am simțit și mă simt bucuroasă că îmi acordă un dialog onest, deschis. Da… sunt o femeie romă declarată și public și vă recunosc faptul că des… foarte des a fost o provocare să îl pot susține pe cel mai iubit om din viața mea, în alegerile lui și mele, în trăirile pe care le avem fiecare sau ÎMPREUNĂ. Uneori nouă ne ia mai mult timp (decât am dori sau decât altora) să ne discutăm și „negociem” identitatea romă, de gen, urbană și altele, însă ne suntem Norocoșii. Cei care avem umăr lângă umăr, în familie de Oameni Mișto. Romi.”

Fotografie de Alex Galmeanu Photography

Poveste de Crina Marina Mureșanu

#iubireacaredaramaziduri

***

Active Citizens Fund – Romania

#haide#ActiveCitizensFund#Romania#activecitizens#EEANorwayGrants

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *