Cursuri adresate experților și liderilor romi (Constanța)

În perioada 15-19 iunie 2022, partenerii Center for Education and Human Rights și Organizatia Sastipen au desfășurat cursurile adresate experților și liderilor romi locali în localitatea Constanța.

Așadar, cele două cursuri au fost:

1. Participare și reprezentare;

2. Comunicare și Advocacy.

În cadrul cursului „Participare și reprezentare”, participanții au învățat care este rolul unui lider local, cum ar trebui să se poziționeze în relația dintre APL și comunitate, cum să reprezinte localitatea la nivel local, cât de importante sunt Grupurile de Inițiativă Locală pentru comunitate, cum să gestioneze un buget, care sunt responsabilitățile unui consilier local, dar și cum funcționează Consiliul Local și cum se iau deciziile la nivel local.

Pe de altă parte, în cadrul cursului „Comunicare și Advocacy”, participanții au parcurs principiile comunicării problemelor și nevoilor comunității în relația cu autoritățile locale, precum și modalitățile prin care pot influența deciziile acestora din urmă, referitoare la aplicarea unor politici sociale sau privind drepturile omului care să țină cont de populația romă.

Leave a Reply

ro_RORomână