
Debutul fiecărui an școlar vine la pachet cu emoții, dar și cu o serie de provocări financiare pentru numeroase familii. Pornind de la această realitate observată an de an la început de septembrie, când nevoile elevilor devin tot mai vizibile, echipa noastră a ales să răspundă prin acțiuni concrete: distribuirea de ghiozdane echipate cu toate materialele necesare unui an școlar reușit.
Inițiativa a adus zâmbete și un plus de încredere pe chipurile copiilor și părinților din comunitățile Măcin (județul Tulcea) și Însurăței (județul Brăila), oferindu-le resursele de care au nevoie pentru a frecventa
școala cu drag și fără grija lipsei rechizitelor.
Susținem educația copiilor
Această acțiune face parte din proiectul „Educație și Suport pentru Viitor – Remediere, Consiliere și Mentorat”, implementat de Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” în perioada 1 aprilie 2026 – 30 septembrie 2027, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Prin intermediul acestei inițiative, un număr de 204 de elevi din Măcin și Însurăței beneficiază, pe tot parcursul anului școlar, de un pachet complex de servicii educaționale derulate în parteneriat direct cu școlile locale:
-
Remediere școlară: sesiuni dedicate pentru recuperarea materiei și aprofundarea cunoștințelor;
-
Consiliere: sprijin emoțional și psihopedagogic pentru depășirea obstacolelor;
-
Mentorat: ghidaj constant din partea specialiștilor pentru dezvoltarea personală și academică.
Mai mult decât rechizite: Un angajament pe termen lung
Echiparea ghiozdanelor reprezintă doar primul pas dintr-un parcurs continuu. Astfel de gesturi arată că, dincolo de resursele materiale oferite la început de drum, ceea ce contează cu adevărat este sprijinul constant, atenția și prezența alături de copii pe tot parcursul anului școlar.
