Cursuri acreditate

Istoria romilor în curriculumul școlar

Competențe ale cadrelor didactice pentru predare

CINE SUNTEM?

Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” este o organizație de drept privat, înființată în 1999, cu caracter ne-patrimonial, apolitic, ne-guvernamental, de tip fundație. Credem cu tărie într-o lume în care trăim Împreună,fără a ne fi frică să ne lăsăm copiii să se joace cu romii doar pentru că aceștia sunt romi; muncim zi de zi pentru a provoca reflecții, atât în interiorul cât și în exteriorul comunității rome, care să conducă către o dezvoltare armonioasă a societății în care trăim.

Suntem de părere că a venit timpul în care studierea realităților robiei înseamnă nu doar un act de cunoaștere a istoriei, extrem de
necesară creării unui sentiment de valorizare etnică și „stimă de sine” , ci mai ales o modalitate eficientă prin care putem găsi cele mai bune căi pentru a promova o incluziune socio-economică reală a romilor din România

De ce organizăm?

Ne propunem să explicăm stereotipurile sociale despre romi, prin promovarea istoriei și punând sub semnul întrebării ipotezele actuale referitoare la această minoritate etnică.

Scopul cursului este acela de a dezvolta un set de materiale educaționale, sub forma unui kit pedagogic, care sa sprijine formarea cadrelor didactice și informarea elevilor, părinților și publicului larg, asupra realităților din perioada robiei romilor din Țările Române precum și a Holocaustului.

CE SPUN PARTICIPANȚII NOȘTRI?

„A fost unul dintre cele mai bune programe de formare la care am participat (și am fost la zeci). Conferențiarii foarte buni, discurs punctual, argumentat, logic și percutant. Materialele vizualizate au fost expresive și relevante pentru formarea fondului emoțional și atitudinal necesar pentru gradul de sensibiliate presupus de tematică. Vă mulțumesc pentru noile orizonturi de abordare a relației interculturale, pentru imaginea degrevată de temeri ancestrale și iraționale”

Cătălin Lazăr, Sibiu

Am așteptat cu nerăbdare cursul Robia romilor și Holocaust și pot să spun că nu am fost dezamăgită. Oameni profesioniști, informații noi și interesante. Am știut că starea celor discriminați nu este una ușoară, dar nu am înțeles profund cât efort trebuie să depună un astfel de om pentru a reuși, pentru a-și atinge obiectivele.Nu am înțeles până acum, de asemenea, ce handicap poate fi o stimă de sine scăzută, pentru un individ, sau pentru o întreagă etnie. Cred că acest curs va schimba viziunea multor cursanți și prin ei impactul său se va multiplica. Îmi doresc să pot influența pozitiv percepția despre romi a grupului majoritar și de asemenea să îmi ajut elevii din această etnie să își dezvolte o stimă de sine ridicată. Vă ulțumesc pentru prilej și pentru toate materialele pe care ni le-ați pusla dispoziție

Simona Sandu, Reșița

Acest curs îmi întărește speranța că problema romilor rămâne în curs de rezolvare și până la urmă și integrarea lor va fi rezolvată, iar în ceea ce privește utilitatea acestui demers, cred eu că este extrem de important din mai multe puncte de vedere: (1) cunoașterea problematicii acestei minorități; (2) acceptarea acestei problematici și (3) implementarea ei în rândurile populației majoritare

Ion Silimon, Maramureș

Cum organizăm?

Acreditare

Cursul este acreditat cu un număr de 10 puncte de credit transferabile, având forma de organizare tip blended learning și 40 de ore de formare.

Locatii

Conform legislației în vigoare, în anul școlar 2020-2021 trainingul se poate defășura exclusiv online.

Numar Participanti

Participanți: 20-35 de persoane

Conditii de participare

La acest curs se pot înscrie cadrele didactice care predau isorie și discipline socio-umane, la nivel gimnazial și liceal.

Durata curs

Cursul are 40 de ore de formare, dintre care: - formarea online (20 de ore) ce presupune participarea la ateliere de lucru de-a lungul a trei zile; - formarea e-learning (20 de ore) ce presupune un studiu individual bazat pe suportul de curs online si alte resurse tematice, prin intermediul platformei qie.ro.

Valoare investitie

Pretul cursului este stabilit per participant. Pentru o oferta personalizată, nu ezitați să ne contactați!

Formatori:

Mariana Sandu

Petre Georgian Matei

Mihai Stamatescu

La finalul cursului,

cadrele didactice primesc un suport de curs și material educaționale realizate de către Fundația noastră.

    Educație interculturală

    CINE SUNTEM?

    Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” este o organizație de drept privat, înființată în 1999, cu caracter ne-patrimonial, apolitic, ne-guvernamental, de tip fundație. Credem cu tărie într-o lume în care trăim Împreună,fără a ne fi frică să ne lăsăm copiii să se joace cu romii doar pentru că aceștia sunt romi; muncim zi de zi pentru a provoca reflecții, atât în interiorul cât și în exteriorul comunității rome, care să conducă către o dezvoltare armonioasă a societății în care trăim.

    Considerăm că noi, ca şi cetăţeni români de etnie romă, trebuie să avem aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi ceilalţi; suntem convinşi că fiecare dintre noi trebuie să învăţăm să dăm (informaţie, resurse, încredere etc.), pentru a primi (dezvoltare, bunăstare, solidaritate). Pentru toate acestea şi multe altele care nu pot fi cuprinse în cuvinte trebuie să învăţăm să lucrăm, trăim, învăţăm, râdem, plângem, convieţuim ÎMPREUNĂ.

    De ce organizăm?

    Cum putem promova schimbarea în rândul tinerilor şi întregii societăţii a fost întrebarea care ne-a urmărit pe parcursul anilor.

    Astfel, din 2011 am început să organizăm o serie de workshop-uri cu cadre didactice şi elevi despre
    (1) importanţa interculturalităţii şi
    (2) cum putem transfera principiile diversităţii la clasă.

    De asemenea, împreună cu partenerii noştri am creat o serie de materiale educaţionale ce pot fi folosite la clasă.

    CE SPUN PARTICIPANȚII NOȘTRI?

    Cursul a fost unul relaxat și cu o încărcătură emoțională destul de mare motiv pentru care simțul empatiei a fost bine stimulat. În continuare vreau să „duc mai departe” tocmai înțelegerea pe care trebuie să o avem unii față de ceilalți, bunătatea și voi încerca să ridic aceste bariere care ne fac, de fapt, să nu vedem ce oameni minunați avem în jurul nostru.
    Acest curs a adus un plus de informare, comunicare, eficacitate, diversitate. Am conștientizat anumite noțiuni pe care le știam, dar nu le-am pus în practică zi de zi, am acumulat cunoștinte și abilități noi pe care le voi folosi în viitor.Trainerul are o experiență vastă care m-a ajutat să văd lucrurile și în alt fel.
    Participarea la acest curs a fost de un real folos, deoarece într-o lume din ce în ce mai intreconectată învățarea interculturală și crearea unor cunoștințe sunt necesare pentru a rezolva problemele complexe ale unei societăți globale.

    Cum organizăm?

    Acreditare

    Cursul este acreditat cu un număr de 10 puncte de credit transferabile, având forma de organizare tip blended learning și 40 de ore de formare.

    Locatii

    Conform legislației în vigoare, în anul școlar 2020-2021 trainingul se poate defășura exclusiv online.

    Numar Participanti

    Participanți: 20-35 de persoane

    Conditii de participare

    La acest curs se pot înscrie cadrele didactice care predau la nivel gimnazial sau liceal.

    Durata curs

    Cursul are 40 de ore de formare, dintre care: - formarea online (20 de ore) ce presupune participarea la ateliere de lucru de-a lungul a trei zile; - formarea e-learning (20 de ore) ce presupune un studiu individual bazat pe suportul de curs online si alte resurse tematice, prin intermediul platformei qie.ro.

    Valoare investitie

    Pretul cursului este stabilit per participant. Pentru o oferta personalizată, nu ezitați să ne contactați!

    Formatori:

    Cătălina Olteanu

    Cătălina Olteanu

    Gelu Duminică

    Gelu Duminică

    La finalul cursului,

    cadrele didactice primesc un suport de curs și materiale educaționale realizate de către Fundația noastră.

      ro_RORomână