#Împreună facem cunoscută istoria (r)omului de lângă noi

Anul acesta, pe data de 20 februarie, am consemnat 165 de ani de la dezrobirea romilor. Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Asociația HoltIS au facilitat cunoașterea istoriei (r)omului de lângă noi prin intermediul activităților didactice susținute de cadrele didactice.

Timp de cinci secole, romii au fost supuși unui tratament inuman, îndurând abuzuri fizice, înfometări, violuri și chiar crime, fără ca nimeni să fie tras la răspundere. În anul 1856, la 20 februarie, în Țara Românească, domnitorul Barbu Știrbei (1849 -1856) abolea robia prin „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești“.

Deși pământul românesc a avut cea mai lungă sclavie din toate timpurile (aproape 500 de ani), din păcate, trecutul dureros al romilor nu este cunoscut de o mare parte dintre cetățeni. Din acest motiv, am promovat istoria romilor ca istoria noastră, a tuturor, în vederea construirii unei societăți incluzive.

Am lansat provocarea oricărui cadru didactic care predă în România să se înscrie la activitate prin intermediul platformei online qie.ro. În urma înscrierii, cadrul didactic a avut acces la două materiale pe baza cărora să desfășoare o activitate cu elevii (film „Lunga robie a omului”, însoțit de fișe de lucru pentru elevi).

Astfel, 2350 de cadre didactice din 1467 de unități școlare au pornit drumul cunoașterii a mii de rotițe – ale minții și ale inimii. Cu ocazia celebrării a 165 de ani de la dezrobirea romilor, 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟰𝟬 𝟬𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 𝗮𝘂 𝗰𝘂𝗻𝗼𝘀𝗰𝘂𝘁 𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮 (𝗿)𝗼𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗮̂𝗻𝗴𝗮̆ 𝗲𝗶! Au aflat povești pe care nu le știau sau la care nu s-ar fi gândit vreodată.

Ne bucurăm să regăsim nevoia de (re)cunoaștere a istoriei noastre, a tuturor și sperăm ca incluzivitatea să fie un principiu cât mai des întâlnit atât în minte, cât și în suflet.

Mulțumim tuturor celor care au pus un umăr la cunoașterea contribuției romilor în spațiul românesc!

#împreună facem cunoscută istoria (r)omului de lângă noi🙏🏼

Publicat de:

agentiaimpreuna

martie 22, 2021

ro_RORomână