
Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” anunță lansarea proiectului „Educație și Suport pentru Viitor – Remediere, Consiliere și Mentorat”, cod proiect 342761, o inițiativă dedicată sprijinirii accesului egal la educație pentru copiii de etnie romă din comunitățile Măcin (județul Tulcea) și Însurăței (județul Brăila).
Proiectul se implementează în perioada 1 aprilie – 30 septembrie 2027, fiind finanțat prin Programul Educație și Ocupare, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Obiectivul general al proiectului
Proiectul urmărește implementarea unor măsuri integrate de sprijin educațional și social pentru îmbunătățirea accesului și participării la educație a copiilor de etnie romă, prin activități de remediere școlară, consiliere și mentorat.
Grupul țintă al proiectului include:
- 204 elevi romi din clasele 0–12 (102 din Măcin și 102 din Însurăței);
- 50 de părinți sau persoane care au în grijă copii romi (25 Măcin, 25 Însurăței);
- 20 de cadre didactice din școlile partenere (10 Măcin, 10 Însurăței);
- 10 mentori elevi (5 Măcin, 5 Însurăței).
Obiectiv specific 1
Un număr de 204 elevi, dintre care 40% fete (82 eleve) și 100% elevi de etnie romă, vor beneficia de sprijin educațional pentru depășirea dificultăților care afectează participarea școlară și realizarea temelor, contribuind astfel la finalizarea cu succes a anului școlar.
Totodată, proiectul va forma 10 mentori elevi din rândul elevilor mai mari (clasele VII–XII), care vor ghida și inspira 40 de elevi să își atingă potențialul personal și academic.
Obiectiv specific 2
Proiectul va sprijini 50 de părinți și reprezentanți legali ai elevilor romi, precum și 20 de cadre didactice din școlile partenere, prin activități de informare, consiliere și mentorat menite să crească implicarea acestora în procesul educațional al copiilor.
Rezultate urmărite
În termen de 18 luni de la începerea proiectului, inițiativa își propune:
- cel puțin 153 de elevi (75% din total) să promoveze anul școlar;
- 50 de părinți să fie informați și conștientizați privind importanța educației și aspecte legate de sănătate;
- 20 de cadre didactice să își îmbunătățească competențele de sprijinire a elevilor vulnerabili;
- 10 mentori elevi să ofere îndrumare și suport pentru dezvoltarea personală și educațională;
- 40 de elevi (20 Măcin, 20 Însurăței) să beneficieze de activități de mentorat.
Impactul proiectului
Prin intervenții integrate adresate elevilor, părinților și profesorilor, proiectul contribuie la reducerea abandonului școlar, creșterea performanței educaționale și consolidarea incluziunii sociale a copiilor de etnie romă din cele două comunități.