Ziua Internațională a Romilor… solidară

Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, dar și cu ocazia duminicii Floriilor, membrii grupurilor de Inițiativă Locală din Giurgiu și Tulcea, împreună cu autoritățile publice locale, precum și cu sprijinul Bisericilor din comunitate, au avut inițiativa de a organiza un eveniment prin care să-și arate solidaritatea față de membrii comunității. Agenția „Împreună” a sprijinit achiziția produselor necesare și a susținut de la distanță organizarea evenimentelor, însă oamenii de la nivel local au avut dorința de a realiza un astfel de eveniment pentru comunitatea din care fac parte și au dus munca necesară pentru a face dintr-o simplă idee, o inițiativă care să unească.

Peste 800 de pachete calde, peste 800 de porții de pește cu mămăligă, au fost pregătite și împărțite în comunități. Persoanele de la nivel local care au contribuit și-au dorit ca prin această inițiativă să dea la o parte barierele etnice, iar pachetele să fie împărțite membrilor ei, romi sau neromi. Scopul inițiativei a fost să unească întreaga comunitate, indiferent de apartenența etnică, iar pachetele au fost împărțite, mai degrabă, după nevoia fiecărei familii, într-un gest de solidaritate. Deși noi ne dorim în primul rând să sprijinim și să împuternicim comunitățile de romi, misiunea noastră se concentrează pe acceptarea și promovarea diversității, iar în centrul acțiunilor noastre se află oamenii din comunități, indiferent de etnie.

Cu ocazia acestei inițiative, a fost pentru prima dată când reprezentanți ai Bisericii au fost implicați în marcarea Zilei Internaționale a Romilor. În toate cele opt comunități în care am ajuns, preoții au adus aminte de poveștile nespuse ale neamului romilor. În unele dintre comunități a fost pentru prima oară când Ziua Internațională a Romilor a fost sărbătorită, pentru prima oară când oamenii au putut simți că aparțin într-adevăr acestei etnii și au învățat câte ceva despre istoria lor.

Mulțumim tuturor celor care au luat parte la această inițiativă și au făcut această zi posibilă!

Aceasta ar fi a treia activitate pusă pe picioare de către grupul de inițiativă local în ultimele șase luni, pe lângă Campania „Un Moș al Tuturor” și inițiativa de celebrare a mamelor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Leave a Reply