Cupa Prieteniei la Fotbal

Sâmbătă, 10 iunie, terenurile școlilor gimnaziale Casimcea (Tulcea) și Vedea (Giurgiu) au găzduit meciurile de fotbal ale elevilor și elevelor de gimnaziu, din cele 8 localități care ne sunt partenere la drum în cadrul proiectului „Nu suntem diferiți. Împreună putem schimba comunitatea noastră.”

⚽️ „Cupa prieteniei la fotbal” a strâns laolaltă elevi, eleve, profesori și profesoare, autorități publice locale și membrii ai grupurilor de inițiativă locală. Pentru unii dintre elevii participanți bucuria a fost dublă, cum a fost primul meci de fotbal pe care l-au jucat vreodată.

Competiția ne-a adus împreună. Cu toții „am făcut echipă” pentru a ne bucura de o după-amiază de fotbal și pentru a deschide un dialog despre incluziune și diversitate, despre lucrul în echipă, cooperare și înțelegere. A fost o zi despre prietenii, conexiuni, diferențe care ne aduc împreună, bucurie și mâini mici care au ridicat diplome, cupe și medalii … toate unite de o pasiune comună, fotbalul.

Mulțumim Federației Române de Fotbal pentru sprijin și pentru surpriza oferită copiilor care au luat locul I: bilete gratuite la un meci (oficial) de fotbal.

Leave a Reply